VIDEO//Nadia Crețuleac spune că la Centru Sasca Mică aflat în restructurare au fost identificate unele probleme care au fost deja remediate: Când ești într-o perioadă de dezinstituționalizare lumea este mai puțin concentrată știind că o parte dintre beneficiari pleacă și că o parte dintre salariați nu se vor mai regăsi în organigramă


Intră acum și în grupul de

Imaginele cu sutele de adulți internați în Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Sasca Mică, ținuți în condiții mizere, au stârnit indignare în spațiul public. Referitor situația identificată de Consiliul de Monitorizare, Nadia Crețuleac, Directorul Executiv al D.G.A.S.P.C. Suceava, a declarat în cadrul emisiunii Exclusiv la Miezul Zilei, de la News Bucovina, că partea de igienă a lăsat de dorit și că preocuparea instituției trebuie să fie pentru menținerea calității vieții chiar dacă Centrul de află în proces de restructurare.

”La Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Sasca Mică a avut loc un control al Consiliului de Monitorizare, autoritate care scopul să monitorizeze în special, orice centru în care se găsesc persoane adulte sau copii cu dizabilități. Aceștia vizitează în special centrele care sunt în proces de restructurare”, a transmis Directorul Executiv al D.G.A.S.P.C. Suceava.

Cu o capacitate de 390 de locuri, CRRN Sasca Mică se află în plin proces de dezinstituționalizare.

”CRRN Sasca Mică este cel mai mare centru din țară, avea o capacitate de 405 locuri la un moment dat, iar acum capacitatea este de 390 de locuri, iar în urma dezinstituționalizării de anul trecut, avem 330 de locuri. Noi deja am început acest proiect prin înființarea de două noi centre, cu capacitatea de sub 50 de locuri, la Siret și Fundul Moldovei, iar acestea au preluat deja din beneficiarii de la Sasca Mică, iar procesul este în continuă mișcare. Din păcate, poate și faptul că atunci când ești într-o perioadă de dezinstituționalizare, lumea este mai puțin concentrată știind foarte clar că o parte din beneficiari pleacă, că o parte dintre salariați nu se vor mai regăsi în organigramă”, a declarat Nadia Crețuleac.

Problemele identificate au fost legate de igienă, însă Nadia Crețuleac, Directorul Executiv al D.G.A.S.P.C. Suceava, este de părere că aceasta nu este imaginea reală a Centrului de la Sasca.

”Din punctul meu de vedere nu este imaginea întregului Centru în acest fel, au fost prezentate multe spații care nu mai sunt utilizate în mod curent de către beneficiari, au fost prezentate inclusiv spații dezafectate, dar pe care, într-adevăr, trebuie să le casăm”, a transmis aceasta.

Ca măsură principală, în urma controlului făcut și de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava a fost schimbată conducerea CRRN Sasca Mică.

”În momentul acesta conducerea este preluată de către un nou șef de centru printr-o dispoziție de numire. Postul era ocupat tot printr-o dispoziție de numire pentru că este un post temporar vacant. Sunt convinsă că la acest moment dacă ne-am duce acolo nu vom mai găsi probleme de igienă”, a declarat Nadia Crețuleac, Directorul Executiv al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copiilor Suceava, ca mesaj de final.


Intră acum și în grupul de